21
Mar, Mar

Transilvania 365

Eveniment

                Proprietarii de autoturisme pot închiria un loc în parcarea multietajată de la Spitalul Militar. Autoritățile locale au pregătit abonamente speciale pentru riverani. Și cei care nu locuiesc în apropiere își pot face un abonament. Parcarea dispune de peste 300 de locuri.

     Până acum au fost depuse 6 cereri de închiriere, două de riverani, trei de persoane fizice care stăteau în alte zone ale oraşului şi o persoană juridică. Parcarea de la Spitalul Militar „Regina Maria”.

     Din 1 ianuarie 2017, braşovenii au posibilitatea de a închiria un pentru o perioadă mai lungă un loc în parcare de la Spitalul Militar Regina Maria. Astfel, riveranii plătesc pentru un loc în această parcare câte 50 lei/lună. Abonamentul pentru riverani include imobilele aflate pe o rază de 100 de metri în jurul parcării.

     Pentru cei care locuiesc în alte zone ale oraşului sau în afara Braşovului, taxa este de 70 de lei/lună, iar pentru persoanele juridice 100 de lei/lună. Pentru a-şi putea face un abonament, solicitanţii trebuie să depună la Centrul de Informare a Cetăţenilor din Primăria Braşov o cerere, însoţită de o copie a actului de identitate şi o copie după talonul autoturismului, inclusiv a paginii din care să rezulte valabilitatea ITP-ului. În cazul riveranilor, solicitaţii trebuie să aibă domiciliul în zonă şi autovehiculul să fie înmatriculat la aceeaşi adresă. Totodată, agenţii trebuie să depună la dosar şi copie după certificatul de înregistrare care atestă CUI-ul firmei. Tot la Primărie solicitanţii trebuie să achite abonamentul, iar de la parcare să îşi ridice card-ul de acces, care se va activa odată cu prima utilizare.


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: