19
Vin, Apr

sursă foto: zi-de-zi.ro

Eveniment

Acțiuni de amploare ale polițiștilor brașoveni.

“În scopul prevenirii evenimentelor rutiere produse pe fondul vitezei neregulamentare, la data de 23 septembrie a.c., în intervalul orar 09.00-13.00 și 15,00 – 19,00, Serviciul Rutier Brașov, în colaborare cu Serviciul Rutier Sibiu, a organizat și desfășurat o acțiune pe DN1, în sistem cascadă, având drept scop depistarea și sancționarea conducătorilor auto care încalcă regimul legal de viteză în zonele unde au fost înregistrate evenimente rutiere pe fondul nerespectării acestei reguli de circulație.

În urma desfășurării acțiunii au fost constatate și aplicate 258 de sancțiuni contravenționale, dintre care 233 pentru nerespectarea regimului legal de viteză, respectiv 25 pentru alte abateri, valoarea totală a acestora fiind de aproximativ 93.000 lei.

Polițiștii au reținut, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, 23 permise de conducere, dintre care 20 pentru nerespectarea regimului legal de viteză și 3 pentru nerespectarea regulilor privind depășirea.

Din totalul contravențiilor aplicate în cadrul acestei acțiuni, 190 sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 75.000 lei, au fost aplicate de către polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov. De asemenea, din totalul de 23 permise de conducere reținute, 17 au fost reținute de către polițiștii brașoveni. Totodată, aceștia au retras 2 certificate de înmatriculare, ca urmare a constatării unor defecțiuni tehnice la autovehiculele depistate în trafic”, se arată într-un comunicat trimis de I.P.J. Brașov.


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: