18
Joi, Apr

sursa foto: forbes.ro

Eveniment

Autoritățile germane au anunțat, luni, că toate persoanele care vin din zone cu rate mari de infectare cu COVID vor fi testate obligatoriu pentru noul coronavirus.

România se încadrează în criteriile epidemiologice anunțate de oficialii nemți, astfel că românii vor fi testați obligatoriu la intrarea în Germania. Nu s-a precizat însă, deocamdată, data de la care măsura va fi pusă în aplicare.

"Vom introduce teste obligatorii pentru persoanele care se întorc din zone de risc. Vrem să evităm ca persoanele care se întorc în Germania să îi infecteze pe alţii şi să genereze un nou val de infecţii", a anunțat, luni seară, ministrul german al Sănătăţii, Jens Spahn.

Deocamdată nu a fost anunțată o dată oficială pentru implementarea acestei măsuri, însă deja, în aeroporturi, germanii testează voluntar. Aceste teste vor deveni obligatorii şi vor fi gratuite.

Criteriul în baza căruia vor fi testate persoanele care intră în Germania presupune depășirea numărului de 50 de cazuri la 100.000 de locuitori, iar România intră în această categorie. Lista ţărilor considerate ca prezentând risc epidemic major va fi elaborată de Guvernul Germaniei împreună cu Institutul Robert Koch (RKI) şi va fi actualizată zilnic, în baza acestui criteriu.

Conform reprezentantului OMS în România, medicul Alexandru Rafila, România se apropie de 60 de cazuri la 100.000 de locuitori, raportat la incidența infectărilor din ultimele 14 zile. Datele au fost citate de medic din raportul Centrului European de Control al Bolilor. 

 


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: