29
Vin, Mar

Eveniment

Personalul din serviciile de ambulanţă este pregătit să reacţioneze prin acţiuni de protest la nivel naţional în urma deciziei Guvernului de a contesta la Curtea Constituţională legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 64/2020, potrivit unui comunicat remis joi de Federaţia Naţională Sindicală Ambulanţa din România.

Practic, Guvernul va contesta la C.C.R. legea prin care se acordă stimulente financiare medicilor din linia 1, în perioada epidemiei de coronavirus.

"Personalul operativ din Serviciile Publice de Ambulanţă este pregătit să reacţioneze prin acţiuni de protest la nivel naţional în urma gestului Guvernului României de a contesta la Curtea Constituţională a României o lege adoptată în Parlamentul României, pe anumite motive, fără ca înainte de dezbaterile parlamentare să accepte o discuţie cu reprezentanţii serviciilor de ambulanţă pe linie sindicală, respectiv conducerea Federaţiei Naţionale Sindicale 'Ambulanţa' din România pe această temă", se precizează în comunicatul organizaţiei sindicale.

Federaţia Naţională Sindicală Ambulanţa din România se declară dezamăgită de faptul că Guvernul României ar fi contestat, marţi, la Curtea Constituţională, Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 64/2020, care aproba acordarea stimulentului de risc în valoare de 2.500 de lei pentru categorii ale personalului medical implicat în combaterea coronavirusului.

"Guvernul României a dezamăgit personalul operativ de intervenţie din Serviciile Publice de Ambulanţă din România prin contestaţia depusă la Curtea Constituţională în data de 07.07.2020, cu privire la Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 64/2020 privind modificarea şi completarea art. 8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2020 pentru aprobarea unor măsuri de sprijin decontate din fonduri europene, ca urmare a răspândirii coronavirusului COVID-19, pe perioada stării de urgenţă - (PL-x nr. 347/2020)", se menţionează în comunicatul remis de FNSAR.

Sindicaliştii din serviciile de ambulanţă amintesc faptul că modificările OUG 43 şi 64 au fost realizate de Parlament, cu scopul de a include personalul din serviciile de ambulanţă între beneficiarii stimulentului de risc.

"Completarea şi modificarea art. 8 din OUG nr. 43, respectiv 64/2020, s-a reuşit să se obţină prin Parlamentul României, respectiv prin Camera Deputaţilor în urma protestului naţional al serviciilor de ambulanţă din data de 10 iunie 2020, protest care a fost declanşat ca urmare a ignoranţei guvernului la toate adresele Federaţiei Naţionale Sindicale 'Ambulanţa' din România, federaţie reprezentativă în serviciile de ambulanţă, care a solicitat completarea şi modificarea OUG nr. 43/2020, astfel ca, personalul operativ de intervenţie din serviciile de ambulanţă care a intervenit la cazuri suspecte sau confirmate cu COVID-19, să beneficieze de stimulentul de risc, având în vedere specificul activităţii de teren şi lipsa testării la toate cazurile la care au intervenit serviciile de ambulanţă, pe perioada stării de urgenţă şi stării de alertă", se precizează în comunicatul Federaţiei Naţionale Sindicală Ambulanţa din România.

Pe de altă parte, sindicaliştii din serviciile de ambulanţă solicită Curţii Constituţionale să respingă sesizarea depusă de Guvern.

"Facem apel şi pe această cale publică la conducerea Curţii Constituţionale a României de a nu admite sesizarea Guvernului României de neconstituţionalitate a amendamentelor din Legea de aprobare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 64/2020", se menţionează în comunicatul FNSAR.


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: