24
Mie, Apr

sursă foto: realitatea.net

Eveniment

Institutul Johns Hopkins a înregistrat marţi peste 60.000 de cazuri noi de infectare cu coronavirus în S.U.A., un nou record pe o perioadă de 24 de ore, informează AFP.

Bilanţul epidemiei din Statele Unite a ajuns astfel la aproape trei milioane de cazuri.

În acelaşi interval, în S.U.A. au decedat 1100 de pacienţi cu COVID-19, totalul de la începutul pandemiei ridicându-se la 131.362 de morţi, transmite Agerpres.

Atât bilanţul infectărilor, cât şi cel al deceselor arată că Statele Unite sunt ţara cea mai afectată de coronavirus din lume.

De câteva săptămâni, statele americane din sud şi vest se confruntă cu o recrudescenţă a epidemiei, după o stabilizare pe coasta de est, în special la New York, care era la un moment dat cel mai mare focar.

Preşedintele Donald Trump pune recordurile zilnice pe seama numărului excesiv de teste, însă mai mulţi oficiali din domeniul sanitar, la nivel federal şi mai ales local, consideră că situaţia este gravă, informează Stirileprotv.


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: