29
Vin, Mar

sursă foto: reporter24.info

Eveniment

Polițiști din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Zărnești efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “conducerea unui vehicul sub influența alcoolului” și “conducerea unui vehicul fără permis de conducere” .

“În fapt, la data de 05 iulie 2020, în jurul orei 23.30, polițiștii au depistat în trafic un bărbat, în vârstă de 33 ani, care conducea un autovehicul pe raza localității Holbav, jud. Brașov, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice. În consecință, acesta a fost condus la o unitate medicală autorizată pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

De asemenea, cu ocazia verificărilor efectuate în baza de date a Poliției Române a documentelor personale și ale autovehiculului condus, cadrele de poliție au constatat faptul că bărbatul nu deține permis de conducere valabil pentru nicio categorie de vehicule.

În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor”, se arată într-un comunicat transmis de I.P.J. Brașov.


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: