25
Joi, Apr

sursa foto: Facebook/prejmereanul

Eveniment

După ce jurnaliștii au dat publicității imagini de la un concert care a avut loc la Prejmer, fără respectarea măsurilor impuse de autorități în starea de alertă, polițiștii s-au autosesizat și au făcut control împreună cu inspectorii de la I.T.M. și cu cei de la Protecția Consumatorului.

,,Noi ( n.r. inspectorii C.R.P.C. Brașov) am dat amenzi în valoare de 20.000 de lei și am dispus închiderea localului.", a explicat, pentru brasovtv.com, șeful C.R.P.C. Brașov, Sorin Susanu.

 

,,În urma activităților de verificare, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brasov - Serviciul de Investigare a Criminalității Economice și Serviciul Ordine Publică -, au aplicat amenzi contravenționale pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid 19 și a OUG 28/1999 privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, în valoare de 11.500 lei. Au fost aplicate sancțiuni contravenționale și de către celelalte instituții participante la activitățile de verificare, conform competențelor. De asemenea, a fost dispusă măsura opririi temporare a activității societății în cauză.”, se precizează într-un comunicat de presă al I.P.J. Brașov, remis redacției.

UPDATE

Reprezentanții firmei sancționate îi amenință pe jurnaliști cu procese, printr-o postare pe Fcebook.  

,,Echipa Dasmin dorește să informeze în mod oficial toți clienții/cititorii că dezminte în mod oficial informațiile absolut eronate care au apărut în presă în legătură cu restaurantul nostru!
De asemenea, vă informăm că vom acționa în instanță toate publicațiile care au dezinformat opinia publică cu privire la restaurant, respectiv bizbrasov.ro și dcnews.ro, care au prejudiciat imaginea companiei, aducând informații false!”

Facem precizarea că, potrivit legislației în vigoare, reporterul Brașov TV nu a dat publicității în materialele prezentate numele restaurantului ai cărui reprezentanți au fost sancționați.

Detalii despre concertul de la Prejmer găsiți AICI.


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: