25
Joi, Apr

sursă foto: digi24.ro

Eveniment

Ieri, 01 iulie 2020, polițiștii Secției Regionale de Poliție Transporturi Brașov, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov, au efectuat 34 de percheziții la persoane bănuite de evaziune fiscală.

“Perchezițiile au fost efectuate în județul Harghita, la sediile sau punctele de lucru ale unor societăți comerciale cu diverse domenii de activitate, cum ar fi operațiuni cu material lemnos, construcții sau comerț cu amănuntul.

În urma activităților, au fost ridicați 400.000 de euro, peste 16.800 de dolari și 796.000 de lei, documente financiar-contabile, o armă cu aer comprimat, o arbaletă deținute ilegal și medii de stocare.

 În fapt, un grup de persoane ar fi înlesnit crearea unui circuit de peste 20 de societăți comerciale, în cadrul căruia nu s-ar fi confirmat operațiunile de livrare efectuate aparent de către partenerii acestora sau de furnizorii inițiali, cu scopul deducerii de TVA.

Prejudiciul creat bugetului de stat se ridică la 15.000.000 de lei.

La data de 1 iulie a.c., 18 persoane au fost conduse la audieri, fiind continuate cercetările față de acestea.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Brașov, serviciile județene anticorupție Brașov și Covasna, alături de jandarmi din cadrul Brigăzii Speciale de Intervenție „Vlad Țepeș” București”, se arată într-un comunicat transmis de I.P.J. Brașov.


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: