25
Joi, Apr

Eveniment

Totul s-a întâmplat în urmă cu scurt timp, pe Drumul Național 13.

 

,,Un tânăr în vârstă de 21 ani, care conducea o autoutilitară pe DN 13, din direcția Feldioara spre Brașov, la km. 8+950m, a pierdut controlul asupra directiei de deplasare și s-a răsturnat în afara părții carosabile. Conducătorul auto primește îngrijiri medicale la fața locului. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind 0. Polițiștii efectuează cercetări pentru a stabili cauzele si împrejurările în care a avut loc accidentul.”, se precizează într-un comunicat de presă al I.P.J. Brașov, remis redacției.

Potrivit I.S.U. Brașov, la locul accidentului intervin o autospecială cu apă și spumă și un echipaj al S.M.U.R.D.

Traficul în zonă se desfășoară alternativ, dirijat de polițiștii rutieri.


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: