19
Vin, Apr

sursa foto: stopinfractori.ro

Eveniment

Trei șoferi din Brașov, care au urcat la volan deși consumaseră băuturi alcoolice, s-au ales cu dosare penale.

,,Polițiști din cadrul Serviciului Rutier Brașov efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”.

În fapt, la data de 31 mai 2020, în jurul orei 07.30, cadrele de poliție au depistat în trafic, un bărbat, în vârstă de 30 ani din jud. Galați, care conducea un autovehicul pe str. Gării din localitatea Hărman, jud. Brașov, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice. Procedându-se la testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost 1,15 mg/l alcool pur. Prin urmare, acesta a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.

La data de 31 mai 2020, în jurul orei 14.00, polițiști din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Voila au depistat în trafic, un bărbat, în vârstă de 46 ani, care conducea un autovehicul pe DC76, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice. La testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost 0,98 mg/l alcool pur. În consecință, acesta a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză, s-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor. Polițiști din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Voila efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”.

În fapt, la data de 31 mai 2020, în jurul orei 17.00, polițiștii au depistat pe DN1, pe raza localității Voila, jud. Brașov, un bărbat, în vârstă de 50 ani, care conducea un autoturism fără a respecta limita legală de viteză prevăzută pentru acel sector de drum. Procedându-se la testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost 0,78 mg/l alcool pur. Prin urmare, acesta a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor", se precizează într-un comunicat de presă al I.P.J. Brașov, remis redacției.


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: