25
Joi, Apr

sursă foto: observatorulph.ro

Eveniment

Vești bune din partea autorităților.

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, afirmă că, dacă numărul de cazuri noi de îmbolnăvire cu coronavirus va continua să scadă sau dacă va exista un număr constant mic, se poate ajunge la deschiderea teraselor de la 1 iunie, iar din 15 iunie s-ar putea deschide plajele.

"În condițiile în care vom avea de la o zi la alta cazuri noi în scădere sau număr constant mic ne gândim la altă perioadă de relaxări. De exemplu, cea așteptată a teraselor, de la 1 iunie. De la 15 iunie, ne gândim la deschiderea plajelor", a afirmat, luni seara, la un post TV, ministrul Sănătății, Nelu Tataru.

Întrebat referitor la reluarea zborurilor externe, ministrul Sănătății a precizat: "Discutăm cu Ministerul Transporturilor, precum și cu țările terțe cu care avem legături aeriene. În măsura în care condițiile din aceste țări nu impun izolări sau carantinări, atunci și la noi se va discuta acest lucru. Noi avem izolare la domiciliu pentru 14 zile pentru toți cei care vin din străinătate. Nu mai există zone roșii sau zone galbene, totul e mai degrabă o zona galbenă, având în vedere că avem izolare la domiciliu", a declarat Nelu Tătaru, potrivit realitatea.net.

 


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: