20
Sâm, Apr

sursă foto: Primăria Brașov

Eveniment

Angajații Direcției de Asistență Socială și echipele de voluntari au început distribuția pachetelor cu alimente pentru persoanele în vârstă, în cadrul programului „Dar din suflet pentru seniori“.

Municipalitatea a luat decizia de a asigura pachete de alimente în loc de tichete având în vedere pe de o parte faptul că aceste persoane au un timp limitat la dispoziție pentru a face achiziții, de doar două ore, și pe de altă parte faptul că procurarea unor produse strict necesare este destul de dificilă în această perioadă. La acestea se adaugă și faptul că, pentru mulți dintre beneficiari, este și foarte greu să transporte aceste produse de la magazin până acasă.

Distribuția acestor pachete a început de miercuri și se speră ca până la sfârșitul acestei săptămâni acțiunea să fie finalizată. Pachetele conțin produse alimentare de strictă necesitate, în valoare de 100 de lei, și înlocuiesc tichetele cadou distribuite în cadrul programului „Dar din suflet pentru seniori“.

„Am început de ieri distribuirea acestor pachete, prin echipe formate din angajați ai DAS și voluntari. Ei se legitimează, nu intră în domiciliul seniorilor, iar beneficiarii sunt rugați doar să semneze un proces verbal prin care să confirme că au primit pachetul cu produsele alimentare. Pachetul conține mere și portocale, ulei, orez, făină, mălai, un litru de lapte, zahăr, măsline, un salam, paste făinoase, o caserolă cu legume pentru supă, un pachet de unt, brânză, ouă și pâine. Programul distribuirii este următorul: ieri am început în Astra, azi finalizăm acest cartier, în zona planetelor, continuăm cu Tractorul, Bartolomeu, Stupini, Uzina II, iar mâine vom face Brașovul vechi până la calea ferată și Noua. Beneficiarii au fost preluați din baza de date a Casei Județene de pensii, iar în urma verificărilor au rămas în baza noastră de date 5.080 de beneficiari”, a declarat Mariana Topoliceanu, directorul D.A.S. Brașov.

Cei 5080 de beneficiari ai acestui program sunt pensionari cu domiciliul stabil în municipiul Brașov, cu vârsta de minim 63 ani femeile și minim 65 ani bărbații, care împlinesc această vârstă până în data de 31.12.2020 inclusiv și a căror pensie este de până la 1000 lei inclusiv.

Unul dintre beneficiari, o doamnă de 84 de ani, s-a arătat mulțumit de faptul că de data aceasta, Municipalitatea i-a oferit un pachet cu alimente, în loc de tichete.

„Am o părere bună despre acest ajutor, pentru că suntem în vârstă, nu mai putem coborî scările, nu mai putem căra greutăți și acum, din cauza coronavirusului, nu mai putem ieși nici din casă. Așa că este foarte bine venit și mulțumim pentru el“, a declarat Katrina Borbaș, în vârstă de 84 de ani.

Ea este și membră a „Academiei Seniorilor“, un alt program inițiat de DAS Brașov, și s-a arătat încântată de vizita celor două angajate ale DAS, deoarece îi este dor să mai interacționeze și cu alți oameni și speră ca această pandemie să treacă cât mai repede, și să se reîntâlnească cu colegii din Academia Seniorilor și cu angajații Direcției Sociale.

CONȚINUT PACHET

“Dar din suflet pentru seniori”

Nr.crt.

Produs

Cantitatea

UM

1

Făină

1

kg.

2

Mălai

1

kg

3

Orez

1

kg

4

Paste făinoase 500g

1

Buc.

5

Ulei

1

litru

6

Telemea 500g

1

Buc.

7

Unt 250g

1

Buc.

8

Ouă

10

Buc.

9

Lapte

1

litru

10

Legume supă caserolă 500 g

1

Buc.

11

Mere

2

kg

12

Portocale

1

kg

13

Măsline 250 g

1

pachet

14

Pâine integrală

1,5-2kg

(fcț. de calitate)

Buc.

15

Sacoşă

1

Buc.

 


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: