23
Mar, Apr

sursă foto: gds.ro

Eveniment

Mii de chinezi s-au îndreptat spre gări și ieșirile din oraș.

Focarul pandemiei COVID-19, oraşul chinez Wuhan, a început să revină treptat la normal în noaptea de marţi spre miercuri (16:00 GMT marţi), odată cu ridicarea restricţiilor de circulaţie impuse pe 23 ianuarie 2020, ca parte a celor aproape 11 săptămâni de carantină, transmite Agerpres citând agențiile de presă internaționale.

 „Am fost închis timp de 77 de zile!”, s-a bucurat un călător, nerăbdător să se întoarcă la Changsha, localitate situată la 350 kilometri de Wuhan.

Sute de vehicule treceau la punctele de plată a taxei la ieşirea din oraş, unde până de curând erau instalate puncte de control ale poliţiei, conform imaginilor difuzate în direct la televiziunea de stat, scrie EFE.

Tot astăzi sunt reluate şi zborurile, cu excepţia celor internaţionale şi a celor directe cu Beijing, pe lângă circulaţia trenurilor, a autocarelor pe distanţe lungi, a taxiurilor şi a mijloacelor de transport în comun.

 

SURSA: digi24.ro


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: