20
Sâm, Apr

sursă foto: dej24.ro

Eveniment

În primele trei luni ale anului 2020 s-au înregistrat 2.539.700 de apeluri la Serviciul de urgenţă 112, cu 13% mai puţine faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Cetăţenii au apelat mai responsabil numărul 112 în 2020, apelurile non-urgente fiind în scădere, pe primul trimestru, cu 14,48% în comparaţie cu perioada similară din 2019. Peste jumătate dintre urgenţe au reprezentat solicitări pentru ambulanţă.

Astfel, conform statisticilor Serviciului de Telecomunicaţii Speciale (STS), administratorul Sistemului Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă (SNUAU), în perioada ianuarie-martie 2020, din totalul de 2.539.700 de apeluri, un număr de 1.395.029 apeluri au reprezentat urgenţe (54,92%), iar 1.144.671 au fost apeluri non-urgente (45,08%).

În luna ianuarie 2020, au fost înregistrate 464.907 de apeluri urgente şi 384.168 de apeluri non-urgente, în februarie au fost contorizate 459.096 de apeluri urgente şi 361.056 non-urgente, în timp ce în luna martie s-au înregistrat 471.026 apeluri urgente şi 399.446 non-urgente.  

Cele mai multe apeluri non-urgente, în perioada ianuarie-martie a.c., s-au înregistrat în Bucureşti (124.922), Constanţa (53.321) şi Mureş (51.309).   Remarcabil este faptul că apelurile non-urgente sunt în scădere cu peste 14% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2019, când au fost preluate 1.338.517 de apeluri non-urgente. Scăderea numărului de apeluri non-urgente poate fi interpretată drept un semnal pozitiv al faptului că cetăţenii au înţeles importanţa apelării responsabile a numărului unic de urgenţă 112, informează adevărul.ro.


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: