19
Vin, Apr

sursă foto: servuscluj.ro

Eveniment

Încă un județ impune acoperirea nasului și a gurii, în public

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Vrancea, întrunit marţi în şedinţă extraordinară, a hotărât ca toţi cetăţenii care ies în spaţiile publice să poarte mijloace de protecţie a gurii şi nasului, potrivit Prefecturii Vrancea, notează Agerpres.

Măsura intră în vigoare începând de vineri.

"Începând cu data de 10.04.2020, se instituie pentru toţi cetăţenii judeţului Vrancea, precum şi pentru cei care tranzitează judeţul măsura obligatorie de purtare a mijloacelor de protecţie a gurii şi a nasului (măşti de protecţie, eşarfe sau alte modalităţi de protecţie), în toate spaţiile publice închise şi deschise (mijloace de transport în comun, instituţii publice, spaţii comerciale, farmacii, pieţe agroalimentare, şantiere, gări, autogări etc.)", se arată în hotărârea de marţi a CJSU Vrancea.

De asemenea, pentru administratorii şi deţinătorii locaţiilor amintite se instituie obligaţia de a monta covoare îmbibate cu substanţe dezinfectante. Aceştia vor afişa în locuri vizibile obligativitatea cetăţenilor de a respecta măsurile de protecţie instituite şi vor interzice accesul cetăţenilor fără mijloacele de protecţie menţionate.


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: