18
Joi, Apr

sursa foto: ZiareLive.ro

Eveniment

     Preoții au primit directive clare: nu vor avea voie să susțină niciun candidat politic și nici să se implice în campania electorală, astfel că în acest sens s-au luat câteva măsuri. Preoții vor fi spionați, iar dacă vor fi prinși că încalcă decizia Sfântului Sinod, vor fi

sancționați drastic, potrivit Libertatea. Surse din cadrul Bisericii Neamului au dezvăluit că, la nivelul fiecărei Episcopii s-a luat decizia ca în ultimele două săptămâni de campanie electorală niciun preot ortodox să nu facă reclamă sau să vorbească explicit în favoarea vreunui partid politic sau candidat independent. Cine va avea acest curaj va suferi sancțiunea maximă ce se aplică preoților, și anume, caterisirea. Nu s-a făcut publică nicio hotărâre scrisă sau o circulară în acest sens, însă surse din BOR au transmis că decizia este drastică și va fi pusă imediat în aplicare., notează stiripesurse.ro


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: