20
Sâm, Apr

sursă foto: mediafax.ro

Eveniment

La data de 24 martie 2020, în jurul orei 17:00, polițiști din cadrul Poliției Stațiunii Bran au depistat în trafic un bărbat, în vârstă de 42 ani, care conducea o autoutilitară, ce tracta o semiremorcă, pe DN73, pe raza localității Bran, jud. Brașov, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice.

La testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost 0,59 mg//l alcool pur. În consecință, acesta a fost condus la o unitate medicală autorizată pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză, s-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor, potrivit I.P.J. Brașov.


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: