20
Sâm, Apr

sursa foto: Ziarul Clujean

Eveniment

     Vremea mai fi mai rece decât în mod obișnuit în minivacanța de 1 Decembrie, iar precipitațiile vor apărea în toate regiunile țării, din a doua parte a zilei de joi,

declară, pentru AGERPRES, meteorologul de serviciu, Gabriela Băncilă, specialist al Administrația Națională de Meteorologie. "În următoarele zile vremea se va menține mai rece decât în mod obișnuit pentru sfârșitul lunii noiembrie în toate zonele țării, cu temperaturi foarte coborâte, mai curând specifice sfârșitului lunii decembrie și nu începutului de iarnă calendaristică, pentru că masa de aer rece s-a instalat în toate regiunile. Astfel, vor fi valori cuprinse între minus 8 și minus două grade Celsius, mai coborâte în zonele depresionare din estul Transilvaniei, respectiv minus 11 și minus 12 grade Celsius. Și în București ne așteptăm la o noapte (29/30 noiembrie, n.r.) cu o temperatură de sub zero grade Celsius. Termometrele vor arăta mâine dimineață între minus 5 și minus 3 grade Celsius", a spus Băncilă. În ceea ce privește apariția precipitațiilor în următorul interval, specialistul ANM a subliniat că, în noaptea de marți spre miercuri, și pe parcursul zilei de miercuri, acestea vor fi foarte slabe și sub formă de ninsoare din cauza masei de aer rece. De asemenea, în cursul acestei nopți vor mai fi ninsori în special în partea de nord a teritoriului., notează stiripesurse.ro.


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: