28
Joi, Mar

Eveniment

Cu un procent scăzut la ultimele alegeri și speriați că electoratul îi va pedepsi în continuare, mai ales când vine vorba despre una dintre cele mai importante investiții din județul nostru - aeroportul, PSD-iștii brașoveni au reacții de-a dreptul copilărești.

 

La plenul de săptămâna trecută, aleșii brașoveni ai PSD au strigat după salarii mărite, în timp ce președintele Consiliului Județean a spus ferm că veniturile angajaților justifică activitatea fiecăruia și trebuie să rămână la nivelul lunii decembrie a anului 2019, astfel încât să nu fie afectate investițiile din județ.

Consilierii județeni ai PSD s-au opus demersului președintelui Consiliului Județean, Adrian Veștea. Practic, social-democrații au votat împotriva proiectului de hotărâre prin care salariile nu cresc.

Brașovenii nici nu concep ca salariile din Consiliul Județean și instituțiile subordonate să crească, în detrimentul investițiilor. Încă de săptămâna trecută, mii de brașoveni au reacționat și pe rețelele de sociale, cu un mesaj foarte clar: NU măririlor de salarii, DA aeroportului! Amploarea reacțiilor i-a determinat pe PSD-iștii brașoveni să organizeze, luni, o conferință de presă justificativă. În aceste condiții, proverbul ,,Cine se scuză se acuză” nu mai are nevoie de niciun comentariu. De partea cealaltă, președintele Consiliului Județean, Adrian Veștea, dă asigurări că, în ciuda tuturor piedicilor, marile investiții din județul Brașov, inclusiv aeroportul, nu pot fi oprite.


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: