27
Sâm, Apr

sursă foto: Stanca Marian/ Informații Rutiere Brașov

Eveniment

Un accident rutier a avut loc, în această seară, pe strada Mihail Kogălniceanu din municipiul Brașov.

"Accidentul a avut loc între două autoturisme, unul dintre cele două autovehicule a ricoșat într-un stâlp aflat în proximitatea străzii.

În urma impactului, o persoană a primit îngrijiri medicale la fața locului, refuzând să fie transportată la spital. 

La testarea conducătorilor auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost 0.

Polițiștii efectuează cercetări pentru a stabili cauzele și împrejurările producerii accidentului", potrivit purtătorului de cuvânt al I.P.J. Brașov, agent de poliție, Nadia Olaru.


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: