23
Mar, Apr

Eveniment

Ziua Culturii Naţionale este sărbătorită miercuri, când se împlinesc 170 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu.

Mihai Eminescu s-a născut la 15 ianuarie 1850, la Botoşani, fiind al şaptelea din cei 11 copii ai căminarului Gheorge Eminovici, provenit dintr-o familie de ţărani români din nordul Moldovei şi al Ralucăi Eminovici, născută Juraşcu, fiică de stolnic din Joldeşti. Anii copilăriei îl regăsesc la Botoşani şi Ipoteşti, unde are parte de libertate totală în mijlocul naturii, probabil acesta fiind și motivul pentru care, o bună parte din operele sale le dedică „Mamei natură”.

Și-a schimbat numele din Eminovici în Eminescu

La 25 februarie/9 martie pe stil nou debutează în revista „Familia”, din Pesta, a lui Iosif Vulcan, cu poezia „De-aş avea”. De altfel, Iosif Vulcan a fost cel care i-a schimbat numele în Mihai Eminescu. În acelaşi an îi mai apar în „Familia” încă cinci poezii.

Mihai Eminescu pleacă la studii în străinătate

Mihai Eminescu pleacă, în perioada 1869 – 1872, la studii la Viena, acolo unde avea să o cunoască pe Veronica Micle. De asemenea, începe și colaborarea la “Convorbiri Literare” și debutează ca publicist în ziarul “Albina” din Pesta.

Mihai Eminescu a murit în 1889

Mihai Eminescu a murit în condiţii suspecte şi interpretate diferit de mai multe surse la 15 iunie 1889 (15 iunie, în zori – ora 03.00) în casa de sănătate a doctorului Şuţu, situată pe strada Plantelor din București. 


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: