29
Vin, Mar

Eveniment

Lucrările la mall-ul ce urmează să fie inaugurat în primăvara anului viitor, în Brașov, creează mari nemulțumiri.

Locuitorii din zona respectivă sunt supărați și spun că nu pot dormi noaptea din cauza zgomotului infernal pe care îl provoacă muncitorii până la miezul nopții sau câteodată chiar și toată noaptea.

Când a încercat să găsească înțelegere din partea muncitorilor și să îi roage să nu mai lucreze la ore târzii pentru că are doi copii care nu pot dormi, dl Negoiu susține că a fost luat în derâdere de către șeful de șantier.

Pe lângă zgomotul deranjant, din cauza lucrărilor efectuate la mall-ul respectiv, casa domnului Negoiu a avut de suferit.

Nemulțumirile cu privire la construirea mall-ului continuă iar oamenii spun că nu se vor opri cu sesizările până când situația nu va fi rezolvată.

 

 

 


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: