08
Dum, Dec

sursa foto: prosport.ro

Eveniment

Procurorii brașoveni s-au autosesizat după scandalul de proporții care a izbucnit în handbalul românesc!

Contactat telefonic de reporterul brasovtv.com, prim-procurorul adjunct al Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov a conformat că, anchetatorii au deschis dosar de cercetare penală.

,,Se fac cercetări in rem, pe faptă și nu pe persoană, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ,,abuz în serviciu”, a explicat, în exclusivitate pentru brasovtv.com, prim-procurorul adjunct al Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, Cătălin Moraru.  

Echipa națională de handbal feminin se află în centrul unui scandal de proporții.

Conform ProSport, Federația Română de specialitate a fost notificată în privința unor componente ale lotului lui Tomas Ryde, cum că ar fi folosit proceduri interzise de WADA, în tentativa de a-și îmbunătăți performanțele sportive. În discuție ar fi jucătoare de la Corona Brașov, Cristina Laslo, Bianca Bazaliu și Daria Bucur. Sportivele nu ar fi consumat neapărat substanțe interzise, ci ar fi utilizat o procedură interzisă, de manipulare a sângelui prin Laser Teraphy. Probabil că au fost îndrumate în acest sens, pentru că este greu de crezut că ar fi cerut handbalistele o astfel de terapie.

Totul s-ar fi întâmplat în această toamnă în Brașov, iar sursa amintită anunță că una dintre jucătoare ar fi postat chiar o poză de o rețea de socializare în momentul în care ar fi fost la terapie, la o clinică specializată din Brașov. Tot procesul de procedură interzisă s-ar fi desfășurat la singura clinică din Brașov care utilizează Laser intravenos.

Alexandru Dedu, președintele Federației Române de Handbal, a avut, în urmă cu două zile, o primă reacție în urma scandalului care a izbucnit în sportul românesc.

„Suntem într-o situație nefericită, încercăm să adunăm toate datele legate de acest caz, să vedem ce posibilități, ce opțiuni avem în acest moment! Echipa va urca în avion peste două zile”, declara, în urmă cu două zile, Alexandru Dedu pentru prosport.ro.

Ulterior, ancheta jurnalistică prosport.ro l-a adus în discuție și pe medicul echipei Corona Brașov.

 

 

 

Veronica's Music - Café Concert