29
Vin, Mar

sursă foto: I.S.U. Brașov

Eveniment

Incident rutier, astăzi, în județul Brașov.

Un autotursim s-a răsturnat pe DN1 la ieșirea din Vlădeni spre Perșani. În urma incidentului a rezultat o victimă conștientă.

La fața locului s-au deplasat un echipaj SMURD și o autospecială cu apă și spumă. 

Un conducător auto, în vârstă de 48 ani, care conducea un autovehicul pe DN1, dinspre Făgăraș spre Brașov, la km 196 + 70 m a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a pătruns pe contrasens și a intrat în șanțul pluvial. 

A rezultat o victimă, respectiv conducătorul auto, care primește îngrijiri medicale la fața locului. 

La testarea acestuia din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost 0. 

Polițiștii efectuează cercetări pentru a stabili cauzele și împrejurările producerii accidentului ”, potrivit purtătorului de cuvânt al I.P.J. Brașov, agent Nadia Olaru.


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: