25
Joi, Apr

Eveniment

Polițiștii din Zărnești fac anchetă după ce, noaptea trecută, un tânăr a fost găsit pe DN 73A, pe marginea șoselei. 

Omul susține că a fost lovit și aruncat dintr-o mașină.

,,La data de 14 noiembrie 2019, în jurul orei 01:10, Poliția Orașului Zărnești a fost sesizată prin apel la 112 cu privire la faptul că, între localitățile Șinca Veche și Șinca  Nouă, este o persoană căzută pe marginea drumului.

Echipa operativă care s-a deplasat la fața locului, a identificat persoana în cauză, un bărbat, în vârstă de 21 ani din mun. Brașov. Echipajul medical aflat la fata locului a preluat și transportat persoana la spital, iar în urma investigațiilor medicale efectuate, medicii au stabilit că nu se impune internarea acestuia.

Polițiștii din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Zărnești continuă cercetările în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de "lovirea sau alte violențe", dosar instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor", a explicat, pentru brasovtv.com, purtătorul de cuvânt al I.P.J. Brașov, subcomisar Alina Ivan.


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: