25
Joi, Apr

sursa foto: ARHIVĂ

Eveniment

Totul s-a întâmplat puțin după miezul nopții, în apropierea unui bar situat în Brașov.

3 bărbați s-au luat la bătaie, iar 4 jandarmi au intervenit pentru aplanarea conflictului. Unul dintre cei 3 scandalagii, spun procurorii, un bărbat din Săcele, a fost ridicat și dus la Secția numărul 1 de Poliție, în jurul orei 02:30, pentru continuarea cercetărilor.

Din cauză că suspectul era rănit la cap, în urma altercației din fața barului, a fost chemată și o ambulanță.

Suspectul a fost încătușat, apoi a spus că se liniștește, i s-au scos cătușele, iar în acel moment, după ce s-a adresat nepotrivit și la adresa echipajului medical, l-a lovit pe unul dintre jandarmi cu capul în zona feței. A fost imobilizat din nou, cercetat, reținut și arestat, apoi, pentru 30 de zile sub acuzația de ,,ultraj”, au explicat, pentru brasovtv.com, procurorii Parchetului Judecătoriei Brașov.

Nemulțumit că a fost trimis în arest, inculpatul, de 36 de ani, a contestat decizia. El beneficiază de prezumția de nevinovăție până când magistrații vor pronunța sentința definitivă.


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: