28
Joi, Mar

gazetanord-vest.ro

Eveniment

     Totul s-a întâmplat în zona Gării din Brașov. Un bărbat în vârstă de 32 de ani a lovit-o și a păruit-o pe o fostă prietenă pe care a întâlnit-o, întâmplător, pe stradă. Agresorul și-a amintit că tânăra are de plătit datorii și, fără să rostească vreo vorbă, a tras-o de păr, a lovit-o, i-a rupt pantalonii și i-a furat, din buzunar, telefonul mobil. Apoi, a dispărut. Un martor, care a asistat la întreaga scenă, le-a povestit totul oamenilor legii, făptașul a fost reținut și prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă. S-a emis mandat sub acuzația de tâlhărie, dar decizia poate fi contestată la instanța superioară. Inculpatul beneficiază de prezumția de nevinovăție, până când magistrații vor emite o sentință definitivă. Bărbatul implicat a fost liberat condiționat din închisoare pe 28 iunie. El are nu mai puțin de 8 condamnări la activ, pentru comiterea unor infracțiuni cu violență.

 


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: