16
Mar, Apr

sursa foto monitorulexpres.ro

Eveniment

Primăria Brașov a obținut ieri sentința definitivă în acest sens, de la Tribunalul Brașov. Sentința este definitivă.

La sfârșitul lunii august, proprietarului terenului a încercat să blocheze accesul spre clădirea grădiniței.

Primăria Brașov a obținut atunci o ordonață președințială prin care s-a deschis accesul. Proprietarul terenului a contestat această ordonanță, iar în data de 14 octombrie, Tribunalul Brașov a decis respingerea apelului, sentința fiind definitivă.

Grădinița s-a aflat în proprietatea statului român încă de dinainte de 1989, iar prin OUG nr. 184/2001, de modificare a Legii învățământului 84/1995, toate clădirile și terenurile în care își desfășurau activitatea unitățile de învățământ au fost trecute în domeniul public al UAT-urilor.

Ca o consecință a acestor prevederi legale, au fost inventariate unitățile de învățământ și a fost îndeplinită procedura privind atestarea domeniului public al UAT-ului, prin HG nr. 972/2002.

Astfel, toate aceste imobile de pe teritoriul municipiului Brașov au fost preluate de Municipalitate, inclusiv grădinița nr. 13.


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: