Vineri, 2 februarie 2018, de la ora 17.00, în Sala Operei, copiii sunt invitați la premiera spectacolului de balet „Meșterul păpușar”, după baletul clasic „Coppélia” – pe muzică de L. Delibes. Pentru că la începutul lunii octombrie 2017, în cadrul Festivalului Internațional de Operă, Operetă și Balet
Cultura
Mobilierul Reginei Maria, refăcut la Brașov
Studenţii de la catedra de Ingineria şi Designul Produselor Finite din Lemn a Facultăţii de Ingineria Lemnului Universitatea Transilvania Braşov au participat la un atelier prin care şi-au propus să reinterpreteze obiectele de mobilier care au decorat interioarele caselor Reginei Maria.
O nouă carte despre Junii Brașovului
Istoria junilor brașoveni poate fi aflată dintr-un volum lansat chiar cu ocazia Micii Uniri.
Opera Brașov: Începe Festivalul W.A. Mozart 2018!
Joi, 25 ianuarie 2018, de la ora 11.00, în Sala Operei, copiii sunt invitați la spectacolul dedicat lor - Un lup, o capră și trei iezi” de M. Patriciu și G. Marcu, după povestea binecunoscută a lui Ion Creangă.