28
Joi, Mar

www.turistderomania.ro

Prejmerul, cu a sa emblematică biserică fortificată monument UNESCO, cu acustica deosebită și atmosfera încărcată de istorie, devine pentru întreaga lună august locația concertelor de duminică, inițiate sub egida Diletto Musicale în urmă cu mai bine de 15 ani. În primul weekend al lunii, Festivalul Musica Barcensis  aduce în fața publicului un concert de orgă și voce la Râșnov și un duo de chitară la Prejmer:

   Sâmbătă, 6 august, de la ora 18.00, Biserica Evanghelică din Râșnov aduce în fața publicului un concert susținut de organistul Marius Orăș și soprana Anca Cecilia Pauleț. Concertul cuprinde piese de orgă solo şi lucrări de muzică sacră pentru soprană cu acompaniament de orgă, aparţinând unor compozitori din barocul muzical, până la autori contemporani. Printre care J. S. Bach F. Durante G.B. Pergolesi, Anton Pann și G. Belier.

   Duminică, 7 august, de la ora 19.00, va avea loc la Biserica Evanghelică din Prejmer un duo inedit de chitară și lăută. Costin Soare, unul dintre cei mai valoroși muzicieni români, va bucura publicul cu un repertoriu variat, care pornește de la dansurile renascentiste, ajungând la muzica spaniolă și sud-americană din secolul XX. Solistul va fi acompaniat de către chitaristul Mihail Petre. Printre piesele  din program regăsim: Non dite mai de Valentin Bakfark, Trois gnossiennes de Erik Satie, Tango de Isaac Albeniz sau cele Trei dansuri gitane op.55 de Joaquin Turina. Intrarea la  concerte este liberă.

 

     De luni 8 august 2016 cinefilii Brașoveni pot vedea gratuit la Cinemateca Patria cele mai bune filme din toate timpurile. Numai în cazul proiecţiilor speciale se va intra pe bază de bilet. În luna august veţi putea vedea thrillerul lui Hitchcock „To Catch a Thief”, animaţia „Rise of the Guardians”, drama istorică „The Kings Speech”, musicalul „Walk the Line – Povestea lui Johnny Cash” și drama „A Beautiful Mind” (1991). La filmele cu intrarea gratuită există însă o limită de locuri fiind disponibile 73 de locuri în sală. Pentru filmele cu bilet se pot face rezervări pe e-mail la adresa: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it..
 

 

Filarmonica Brașov și Liceul de Muzică „Tudor Ciortea”, alături de Asociația Română a Artelor Olimpice și ansamblul reunit al fostului cor de copii „Camerata Infantis”,al cărorpreședinte și respectiv dirijoreste Maestrul Nicolae Bica, invită publicul brașovean la un concert extraordinarîn ton aniversar intitulat „Remember Camerata Infantis”.

       Renumitul cor format de Maestrul Bica la mijlocul anilor ’70, ai cărui membri au fost supranumiți de ziarul francezLe bien public„copiii cu glasuri de aur”, se reunește după mai mult de 40 de ani de la înființare. Concertul„Remember Camerata Infantis” va avea loc duminică, 14 august 2016, la ora 19.00, la Sala „Patria”.

      „Camerata Infantis” a fost o formație camerală alcătuită din 30-35 de eleve de la Școala de Muzică din Brașov, cu vârste cuprinse între 10 și 16 ani, selecționate pe baza calităților lor muzicale. Fetele aveau voci frumos timbrate dar și rezultate bune la învățătură, și apreciau activitatea în echipă, într-un regim de muncă de performanță.

      „Camerata Infantis”, condusă de Maestrul Nicolae Bica, a avut numeroase participări la festivaluri corale naționale și internaționale încununate de premii importante printre careDiscul de Aur al Academiei Charles Cross (Franța 1977) și Colierul de Argint al Festivalului Internațional de Folclor de la Dijon (Franța 1977), premiul I la toate edițiile concursului „Cântarea României”, premiul III la Festivalul mondial pentru muzică și artă interpretativă (Viena 1979), premiul II la Concursul Internațional Coral de la Llangollen (Țara Galilor 1980).

      În prezent cel puțin de 14 foști membri ai „Cameratei Infantis” performează în domeniul muzicii ca profesioniști ai vocii cântate, în țară sau în străinătate, printre care: Mihaela Ungureanu Binder, Ileana Tonca și Teodora Gheorghiu Spiess (soliste la Opera de Stat din Viena), Aurora Micu Penna (solistă de operă și profesor de canto la Universitatea din New Jersey, USA), Aurelia Florian (soprană la Opera Germană din Berlin), Antonela Bârnat (solistă la Opera Națională București), Ramona Gabriela Peter (Opera Națională din Florența), Andrada Mureșan (dirijor al corului de fete de la Colegiul Național „Andrei Șaguna” Brașov și membru fondator al Cvintetului„Anatoly”).

      „Camerata Infantis” a înregistrat primul disc la Electrecord în 1978 – compozitorul Tudor Ciortea spunea în cronica acestui disc: „Cine a auzit cântecul acestor copii, nu-i mai poate uita niciodată.”. Vocile generațiilor 1981 și 1994 au fost și ele înregistrate pe două discuri Electrecord. Acestor înregistrări li se adaugă și altele la Radioteleviziunea Română, BBC sau Radio France.

      Concertul aniversar din 14 august 2016 are tocmai această menire, de a reaminti publicului meloman de „copiii cu glasuri de aur” printr-o reuniune extraordinară a celor trei generații (1978, 1981 și 1994) și prezentarea unui repertoriu din perioada de aur a corului „Camerata Infantis”, dirijat de Maestrul Nicolae Bica.

 Programul concertului:

Continuare ...
Pagina 38 din 38