29
Vin, Mar

sursa foto: a1.ro

Eveniment

Ministerul Finanţelor Publice propune printr-un proiect de act normativ modificarea Programului „Prima casă” şi redenumirea acestuia în Programul „O familie, o casă” astfel încât acest program să fie mai bine orientat spre caracterul social.

Astfel, se vor revizui condiţiile de accesare prin introducerea unui prag de venit pentru beneficiari şi a unui preţul maxim de achiziţie al locuinţei care poate fi obținută prin program. În acelaşi timp, se propune acordarea de subvenţii de dobândă constând în reducerea ratei dobânzii creditului garantat pe toată durata Programului atât pentru familiile cu un singur copil, cât şi pentru familiile cu doi sau mai mulţi copii”, anunţă Ministerul Finanţelor.

Proiectul de act normativ care modifică şi completează OUG nr. 60/2009 privind implementarea programului "Prima casă" propune modificarea titulaturii în programul "O familie, o casă", dar și introducerea pragului de venit pentru beneficiarii Programului.

La data solicitării creditului garantat, veniturile nete lunare ale beneficiarului individual sau ale beneficiarului împreuna cu soţul sau soţia, după caz, nu pot depăşi valoarea de 4.500 lei, iar pentru familiile cu unul sau mai mulţi copii, la data solicitării creditului garantat veniturile nete lunare ale familiei nu pot depăşi valoarea de 7.000 lei, notează news.ro.


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: