18
Mie, Sep

Eveniment

O.P.C. Brașov a efectuat un control tematic în zona rezidențială din cartierul Tractorul, de această dată fiind vizat dezvoltatorul imobiliar Isaran.

Inspectorii O.P.C. au constatat că parcarea subterană a fost pusă în funcțiune fără a avea autorizație de securitate la incendiu, dar și că nu sunt respectate condițiile care au stat la baza emiterii avizului de securitate la incendiu.

Existența în parcare a unui șant de colectare a apei neîngrădit, igrasia,  nerespectarea zonei cu spațiu verde din proiect, dar și amplasarea unui loc de joacă pentru copii chiar deasupra parcajului subteran sunt alte nereguli sesizate la fața locului.

Pentru locatarii unui alt ansamblu imobiliar “visul” promis s-a transformat într-un coșmar fără sfârșit.

Alt ansamblu imobiliar, alte probleme pentru brașoveni.

Aceștia s-au mutat într-un bloc neintabulat și care nu este branșat nici la rețeaua de gaz, nici la cea electrică. Oamenii se încălzesc cu buteliile și nu sunt mulțumiți nici de calitatea apei de la robinet, acesta având un conținut ridicat de nisip.

Contactat de redacția BrașovTV.com, dl.Vicențiu Kehaiyan ne-a declarat că din punctul de vedere al dezvoltatorului aceste locuințe nu au fost predate noilor proprietari, acest lucru urmând a fi făcut după terminarea intabulărilor individuale.

Reporterii BrașovTV.com vor reveni în perioada următoare în zonă, pentru a relata care vor fi urmările acestor controale și cum se va îmbunătății calitatea vieții locuitorilor din aceste ansambluri imobiliare.