20
Sâm, Apr

Eveniment

     Încet, încet lucrurile încep să se clarifice la Teatrul Sică Alexandrescu. Piesele de teatru au fost reluate, iar inevitabil, autoritățile locale au aplicat și sancțiuni pentru perioada în care spectacolele au fost suspendate. Subvențiile teatrului au fost tăiate. Totuși oficialii au dat asigurări că Festivalul de Dramaturgie Contemporană nu va avea de suferit.

     Pentru că spectacolele Teatrului Sică Alexandrescu au fost suspendate în perioada 29 septembrie – 2 noiembrie, ca urmare a protestului actorilor de la bugetul local nu au mai fost virate subvenţiile pentru instituţia de cultură. Potrivit autorităților locale, pentru piesa care nu s-a jucat în data de 29 septembrie, teatrul nu a mai primit de la bugetul local 14.500 de lei, iar în luna octombrie, când nu a fost pusă în scenă nici o piesă, Teatrul Sică Alexandrescu nu a primit subvenţii în valoare de 177.000 de lei.  ,, În ceea ce privește spectacolele care nu s-au jucat, primăria Municipiului Brașov a luat decizia de a tăia subvenția pentru acele spectacole pentru că era o chestiune până la urmă de legalitate să acorzi o subvenție din bani publici pe niște spectacole care nu au fost jucate. ,,  a declarat viceprimarul Brașovului Mihai Costel.

     Activitatea teatrului braşovean a revenit la normal pe 3 noiembrie, iar programul este stabilit pentru întreaga lună. Teatrul Sică Alexandrescu va avea o pauză în perioada 21 - 25 noiembrie, când în sala mare se vor desfăşura concertele din cadrul festivalului de jazz. În ceea ce privește festivalul de Dramaturgie Contemporană, autoritățile au anunțat că vor fi alocate fondurile necesare. În acest sens de la bugetul local urmează a fi repartizați 200.000 de lei. 


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: