18
Joi, Apr

Eveniment

Veste bună pentru părinţi!

Senatul a adoptat un proiect care prevede acordarea unor zile libere părinților pentru supravegherea copiilor, în situația închiderii temporare a unităților de învățământ ca urmare a condițiilor meteorologice nefavorabile sau a altor situații extreme decise de către autorități.

Propunerea legislativă a fost adoptată în plenul Senatului cu 64 de voturi „pentru”, trei voturi „împotrivă” și 19 abțineri. Camera Deputaţilor este, însă, for decizional.

,,Se acordă zile libere unuia dintre părinți pentru supravegherea copiilor, în situația închiderii temporare a unităților de învățământ unde aceștia sunt arondați, ca urmare a condițiilor meteorologice nefavorabile sau a altor situații extreme decretate de către autoritățile competente cu atribuții în domeniu”, prevede articolul 1 al proiectului legislativ.

„Prevederile se vor aplica părinților ai căror copii au vârste de până la 12 ani, înregistrați în cadrul unei unități de învățământ și părinților copiilor cu dizabilități înregistrați în cadrul unei unități de învățământ”, prevede proiectul.

Zilele libere plătite se vor acorda la cererea unuia dintre părinți, respectiv a tutorelui. Prevederile se aplică pe baza unei declarații pe propria răspundere, semnată de către ambii părinți, cu excepția familiilor monoparlamentale, depusă la angajator de către părintele care va supraveghea copilul în perioada menționată.


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: