23
Mar, Apr

sursa foto: bizbrasov.ro

Eveniment

Primarul localității Corni, din județul Botoșani, este internat la Secția pentru Arși a Spitalului Clinic Județean de Urgență din Brașov.

Bărbatul are arsuri pe 65% din suprafața corpului, după ce un cazan pentru prepararea țuicii a explodat. Surse medicale au explicat, pentru brasovtv.com, că bărbatul este în stare gravă, iar doctorii sunt rezervați în ceea ce privește evoluția stării de sănătate a pacientului.

,,Dorel Dorneanu, primarul comunei Corni, se afla în curtea propriei gospodării. Vecinii spun că acesta se afla lângă un cazan pentru prepararea țuicii. La un moment dat, conținutul cazanului s-a autoaprins, iar în momentul în care flacăra a ajuns la cazan, recipientul a explodat cu flacără puternică. Suflul exploziei a proiectat cazanul, primarul a fost lovit în zona umărului, iar flăcările i-au cuprins pieptul, mâinile și picioarele. (…) Pacientul prezenta arsuri de gradele III și IV pe aproximativ 65% din suprafața corpului”, notează stiri.botosani.ro.

Inițial, bărbatul a fost transportat la spitalul din Botoșani. Ulterior, medicii au cerut ca pacientul să fie transferat într-un spital de mari arși. S-a analizat situația internărilor în centrele de specialitate din țară și s-a decis ca bărbatul să fie transferat la Spitalul Județean Brașov.


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: