28
Joi, Mar

Eveniment

Polițiștii Secției Numărul 4 din Brașov au emis ordin de protecție provizoriu față de un bărbat, de 61 ani, din Brașov.

,,În jurul orei 09.30, organele de poliție au fost sesizate cu privire la faptul că într-un imobil situat în Brașov, unde bărbatul locuiește cu soția sa în vârstă de 59 ani și fiul său în vârstă de 37 ani, pe fondul unor discuții contradictorii, ar fi izbucnit un conflict verbal. Cu ocazia verificărilor, polițiștii au stabilit faptul că, în perioada 13 iunie – 15 iunie 2019, bărbatul ar fi agresat-o fizic pe soția sa, lovind-o cu pumnii și genunchii.

În conformitate cu prevederile legale și având în vedere faptul că, în urma completării formularului de evaluare a riscului, s-a constatat că există risc iminent, polițiștii au emis ordin de protecție provizoriu pe o perioadă de 5 zile față de bărbatul în cauză şi au dispus evacuarea temporară a acestuia din locuinţa situată în municipiul Brașov.

De asemenea, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „violență în familie”, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea verificărilor, se precizează într-un comunicat de presă al I.P.J. Brașov, remis redacției.


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: