25
Joi, Apr

Eveniment

UPDATE Ora 20:05

În cele din urmă, jandarmii, cu sprijinul polițiștilor din localitate Șirnea și al localnicilor au reuşit să alunge ursul la aproximativ 3 kilometri depărtare, potrivit oficialilor Inspectoratului Județean de Jandarmi din Brașov.

UPDATE Ora 16:45

Puiul de urs a coborât din copac, dar a rămas în zonă. Jandarmii sunt la fața locului, unde sunt așteptați și specialiști ai Asociației Județene de Vânătoare, pentru luarea unei decizii. 

UPDATE Ora 15:40

În urmă cu scurt timp, puiul de urs a urcat într-un copac. Autoritățile intervin în zonă. Vom reveni cu amănunte.

ȘTIRE INIȚIALĂ

Autoritățile din comuna Fundata sunt în alertă, după ce un pui de urs a ajuns în mijlocul satului Șirnea și se plimbă nestingherit prin localitate.

Potrivit martorilor, ursul a trecut pe lângă școala din sat și pe lângă biserică, iar apoi a ajuns într-o zonă împădurită din apropiere.

Primarul comunei Fundata, Marian-Florin Pâtea, a sunat la numărul de urgență 112, iar un echipaj al jandarmilor a sosit în zonă.

De asemenea, Marian-Florin Pâtea  a sesizat Garda de Mediu, Agenția pentru Protecția Mediului, dar și Asociația Județeană a Vânătorilor, pentru a fi luate măsuri.


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: