20
Sâm, Apr

Eveniment

Vizită întârziată a ministrului Sănătății, astăzi, la Brașov!

După zeci de minute în care șefa unuia dintre cele mai importante domenii, sănătatea, a fost așteptată de jurnaliști și de reprezentanți ai autorităților locale, Sorina Pintea a fost mai tot timpul foarte atentă la tocuri! Pantofii ministrului Sănătății s-au dovedit a fi total nepotriviți pentru această vizită. La un moment dat, Sorina Pintea… mai, mai să cadă! Și nu o data, ci în două rânduri.

La finalul declarațiilor de presă din curtea Spitalului Clinic Județean de Urgență din Brașov, Sorina Pintea a avut nevoie de sprijin pentru a ajunge la mașina cu care venise până în curtea unității sanitare.

La Spitalul Clinic Județean de Urgență din Brașov sunt în plină desfășurare ample lucrări de reabilitare, iar oficialii Consiliuluik Județean Brașov și conducerea unității medicale pregătesc o serie de achiziții noi dotări.


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: