23
Mar, Apr

Eveniment

Totul s-a întâmplat marți, în jurul orei 17:15, pe Drumul Comunal 78, în localitatea Olteț.

 

,,Un tânăr în vârstă de 24 ani care a condus un autoturism din direcția comunei Drăguș către localitatea Olteț, la intersecția cu DN1 nu a respectat semnificația indicatorului ”STOP”, a pătruns în drumul național fără să se asigure și a intrat în coliziune cu o autoutilitară care circula regulamentar. În urma impactului, autoturismul a fost proiectat în zidul unui imobil.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că tânărul nu posedă permis de conducere, iar plăcuțele cu numărul de înmatriculare, montate pe autoturismul pe care îl conducea, figurează ca fiind atribuite altui vehicul.

De asemenea, la testarea din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat, rezultatul a fost de 0.60 mg/l alcool pur. În consecință, tânărul a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză, s-a dispus reținerea conducătorului auto pentru 24 de ore și introducerea lui în Centrul de Arest și Reținere Preventivă al  I.P.J. Brașov, cercetările fiind continuate în cadrul unui dosar penal  instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, se precizează într-un comunicat de presă al I.P.J. Brașov, remis redacției.


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: