16
Mar, Apr

sursa foto: adevarul.ro

Eveniment

Candidații la funcția de procuror european din partea României au susținut, joi, interviul în fața unei comisii conduse de ministrul Justiției, Tudorel Toader.

Potrivit unui anunț publicat pe pagina de internet a Ministerului Justiției, pentru funcția de procuror european din partea Romaniei candidează Daniel Constantin Horodniceanu, Cătălin-Laurențiu Borcoman, Marius-Bogdan Bulancea, Laura Ecedi Stoisavlevici și Elena Hach.

Procurorul Cătălin Borcoman a salutat, la ieșirea de la interviu, protestul colegilor magistrați care au plecat la Bruxelles.

,,În ceea ce privește schimbările legislative, după cum știți magistrații din țară, inclusiv cei de la Brașov, au protestat în repetate rânduri. Nu pot aprecia schimbările legislative din punctul de vedere al aprecierii oportunității adoptării acestora deoarece este atributul politicienilor, însă, consider că inclusiv ordonanțele de urgență adoptate la nivelul acestui an nu au efecte benefice pentru sistemul judiciar. De asemenea, de fiecare dată când modificările legislative au fost de natură a afecta activitatea de urmărire penală și de investigare a criminalității organizate am tras semnale de alarmă necesare alături de colegii mei, însă decizia nu ne aparține. Vreau să profit de ocazie să-i salut pe colegii mei care se află în aceste momente la Bruxelles pentru a transmite mesajul magistraturii române cu privire la schimbările legislative”, a declarat procurorul Cătălin Borcoman.

Reprezentanți ai Asociației “Forumul Judecătorilor din România”, ai Asociației ”Mișcarea pentru Apărarea Statutului Procurorilor” și ai Asociației ”Inițiativa pentru Justiție” au organizat joi un protest la Bruxelles care a cuprins și un flashmob organizat de magistrații români în colaborare cu colegii lor din Belgia în fața Palatului de Justiție din Bruxelles. Magistrații români au anunțat că se vor întâlni la Bruxelles cu oficiali ai Comisiei Europene și ai Parlamentului European, inclusiv cu prim-vicepreședintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, într-un demers care vizează starea justiției din România.


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: