19
Vin, Apr

sursa foto: I.P.J. Brașov

Eveniment

Polițiștii rutieri desfășoară, în perioada 01.04 – 07.04, la nivel național, o acțiune pentru depistarea conducătorilor auto care depășesc viteza legală, acțiune prevăzută în Calendarul de activități al Organizației Polițiilor Rutiere din Europa – T.I.S.P.O.L. pentru anul 2019.

,,Acțiunea intitulată SPEED are drept scop impunerea unui climat de disciplină în rândul conducătorilor de autovehicule în ceea ce privește respectarea regimului legal de vireză, consolidarea autorității polițiștilor în relația cu participanții la traficul rutier și pe cale de consecință reducerea riscului rutier pe raza întregului județ.

            Ieri, 03 aprilie, s-a derulat acțiunea „Speed Marathon”, astfel că poliţia rutieră şi de ordine publică, având în dotare echipamente de supraveghere a traficului rutier și măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor, a fost prezentă între orele 00.00 - 24.00 pe drumurile publice din judeţ pentru aplicarea măsurilor legale în caz de nerespectare a regimului legal de viteză.

Cu această ocazie, poliţiştii au oprit pentru control 513 autovehicule, au aplicat 484 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 61.000 lei și au reținut 5 permise de conducere pentru conducători auto care au depășit  viteza cu mai mult de 50km/h faţă de limita legală”, se precizează într-un comunicat de presă al I.P.J. Brașov, remis redacției.


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: