23
Mar, Apr

Eveniment

Persoanele care doresc să își înființeze o firmă sau cei care au deja în derulare activități economice beneficiză de consultanță gratuită. Toate acestea vor avea loc în cadrul Biroului Unic pentru Autorizări.

Biroul Unic pentru Autorizări a luat ființă în anul 2017, dintr-un proiect derulat în parteneriat cu Instituția Prefectului Brașov. Instituțiile care își desemnează reprezentanții în cadrul acestei întâlniri sunt: Inspectoratul pentru Situații de Urgență ,,Țara Bârsei’’ Brașov, Inspectoratul Teritorial de Muncă al județului Brașov, Direcția de Sănătate Publică Brașov, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor a județului Brașov, Agenția pentru Protecția Mediului Brașov și Reprezentanța Brașov a Ministerului Turismului.

În anul 2018, s-au organizat 10 întâlniri în cadrul Biroului Unic pentru Autorizări la care au participat 146 persoane.

 


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: