23
Mar, Apr

sursa foto: Primăria Brașov

Eveniment

Reprezentanții Primăriei trag un semnal de alarmă cu privire la arderea vegetației.

Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență din cadrul Primăriei Brașov face un apel la cetățenii care execută lucrări de primăvară pe câmpuri, în curți sau grădini să respecte legislația în vigoare, care interzice arderea vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale, sub sancțiunea amenzii de la 3.000 - 6.000 lei, pentru persoane fizice, şi de la 25.000 lei la 50.000 lei pentru persoane juridice.

Prin excepție, arderea vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale este permisă doar dacă se impune ca o măsură excepţională în cazuri de carantină fitosanitară, pentru prevenirea răspândirii unor boli sau dăunători specifici, și numai după ce a fost obținut acordul Agenţiei pentru Protecţia Mediului și permisul de lucru cu foc de la Primărie (eliberat de SVSU).

Conform OUG nr 195 / 2005 modificată şi aprobată prin Legea nr. 265/ 2006 privind protectia mediului, art. 96, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 3000 - 6000 lei, pentru persoane fizice, şi de la 25.000 lei la 50.000 lei pentru persoane juridice, încălcarea următoarelor prevederi legale: “ obligaţia proprietarilor şi deţinătorilor de terenuri cu titlu sau fără titlu, de a nu arde miriştile, stuful, tufărişurile sau vegetaţia ierboasă, fără acordul autorităţii competente pentru protecţia mediului şi fără informarea în prealabil a serviciilor publice comunitare pentru situaţii de urgenţă ”.

Nerespectarea măsurilor specifice la efectuarea arderilor de mirişti, vegetaţie uscată şi resturi vegetale are consecinţe grave asupra comunităţii prin pierderi de vieţi omeneşti, producerea de pagube materiale şi afectarea mediului înconjurător, ceea ce, pe lângă răspunderea civilă, atrage și răspunderea penală a autorilor incendiului. .

 

În situaţiile în care aprinderea focului este permisă (carantină fitosanitară, prevenirea unor boli, distrugerea unor dăunători etc), SVSU face apel la cetăţeni să respecte următoarele măsuri pentru evitarea producerii arderilor necontrolate:

- focul deschis nu trebuie utilizat în locuri cu pericol de incendiu;

- focul deschis nu trebuie utilizatpe timp de vânt;

- focul deschis nu trebuie utilizat la distanţe mai mici de 10 m faţă de materiale sau substanţe combustibile (casă, şură, depozit de cereale, pădure etc);

- arderea resturilor vegetale, gunoaielor, deşeurilor şi a altor materiale combustibile trebuie să se facă în locuri special amenajate;

- arderea trebuie permanent supravegheată, iar jarul trebuie stins după încetarea arderii.

 

Recomandări pentru participanții la trafic, în cazul în care incendiile de vegetație se produc în apropierea drumurilor publice:

 Dacă aceștia se află în mers:

-evitarea pătrunderii în zona de fum; dacă sunt surprinşi în zona de fum, trebuie să nu staționeze în interiorul acesteia;

-închiderea geamurilor şi comutarea instalaţiei de climatizare pe mod “recirculare” , pe timpul traversării zonei;

-pe timpul traversării zonei de pericol trebuie protejate căile respiratorii cu ajutorul unui material textil umezit.

-anunţarea incendiului prin numărul de urgenţă 112 şi transmiterea tuturor informaţiilor utile pentru pompieri (locul producerii, direcţia de propagare a focului, dacă sunt sau nu persoane surprinse în foc ) ; pe timpul apelului operatorii transmit indicaţii în funcţie de natura evenimentului;

-dacă traficul este restricţionat, banda de urgenţă trebuie menținută liberă, pentru accesul autospecialelor de pompieri.

 Dacă aceștia se află în staționare:

-părăsirea zonei de manifestare a fumului şi semnalizarea celorlalţi participanţi la trafic;

-îndepărtarea de autovehicul şi respectarea indicaţiilor primite din partea autorităţilor, potrivit unui comunicat de presă a Primăriei Brașov.

 

 

 


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: