25
Joi, Apr

sursa foto: servuspress.ro

Eveniment

Mesaj aparte, cu câteva zile înainte de Dragobete, din partea polițiștilor brașoveni.

La sediul Colegiului de Științe ”Grigore Antipa” din Brașov, pe 22 februarie 2019, de la ora 10,00, va avea loc evenimentul cu tema ”Mesagerii Iubirii”. Vor participa 60 de  elevi ai liceului, care vor participa la activități practice prin care se urmărește testarea capacității tinerilor de a-i  respecta și iubi pe cei din jur.

,,Iubire sau obsesie”?! Nu doar drogurile, țigările sau alcoolul dau dependeță, ci și dragostea! Sau iluzia ei, mai bine spus!

Reprezentanții Biroului Analiza și Prevenirea Criminalității din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, ai Fundației ”Tineri pentru Tineri” – Sucursala Brașov și Organizației ”Salvați Copii” România - Biroul Local Brașov, vor prezenta elevilor ce înseamnă dependența emoțională și care sunt riscurile unei relații în care iubirea se transformă într-o relație de subordonare, în care unul dintre parteneri este veșnic chinuit, iar celălalt este ”ocrotitor”, ”pătimaș” sau ”suferind”. Această relație fiind la un pas distanță de violența domestică!

Ce faci atunci când ești prins într-o relație de acest gen, în care se ajunge la violența verbală și apoi la cea fizică? Răspunsul îl vor formula ,,Mesagerii Iubirii”!

Acest eveniment este organizat în cadrul Proiectului de prevenire a delicvenței juvenile și a victimizării minorilor ,,Atenție! E viața ta!”, care se  desfășoară în perioada noiembrie 2018-iunie 2019, de către Inspectoratul Județean de Poliție Brașov împreună cu Inspectoratul Școlar Județean Brașov, Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Brașov și Organizația ”Salvați Copii” România - Biroul Local Brașov.

Scopul proiectului este prevenirea implicării copiilor, adolescenților şi tinerilor în activităţi infracţionale şi reducerea riscului victimal”, se precizează într-un comunicat de presă al I.P.J. Brașov, remis redacției. 


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: