23
Mar, Apr

sursa foto: I.P.J. Brașov

Eveniment

Ca urmare a unor activităţi informativ-operative derulate, o echipă formată din polițiști ai Secției numărul 3 din Brașov, cu sprijinul ofițerilor din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale și Serviciului Criminalistic al I.P.J. Brașov au prins în flagrant 4 persoane care au sustras îmbrăcăminte din mai multe magazine amplasate în două centre comerciale din Brașov.

Ca urmare a cercetărilor efectuate în cauză, polițiștii au stabilit faptul că la data de 19.02.2019, în intervalul orar 16:30 - 17:00, patru persoane cu vârste cuprinse între 17 ani și 43 ani, din județele Sibiu și Vâlcea, s-au deplasat într-un centru comercial situat în municipiul Brașov, iar din incinta mai multor magazine au sustras articole de îmbrăcăminte, cărora le-a îndepărtat sistemul de siguranță, trecând de linia caselor de marcat fără să achite contravaloarea lor.

Persoanele în cauză au fost interceptate de către polițiști în momentul în care se pregăteau să părăsească parcarea unui complex comercial. Asupra suspecților au fost găsite 49 de articole de îmbrăcăminte, acestea fiind ridicate de către polițiști în vederea continuării cercetărilor.

Totodată, în urma verificărilor efectuate de polițiștii Secţiei numărul 3, a reieşit faptul că, persoanele în cauză au mai comis și alte fapte de acest gen în municipiul Braşov, în 29.01.2019, respectiv 02.02.2019, împreună cu un alt bărbat, în vârstă de 21 ani, din Sibiu, identificat, pe numele căruia polițiștii au emis mandat de aducere.

Față de cei patru suspecți prinși în flagrant a fost luată măsura reținerii pentru o perioadă de 24 ore.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ”furt calificat” și ”furt”, instrumentat sub supravegherea procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, dosar în care se va propune soluție legală la finalizarea verificărilor, se precizează într-un comunicat de presă al I.P.J. Brașov,

remis redacției.

 


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: