Eveniment

Primarul din Săcele, mai presus de lege?

Vorbele par să se potrivească perfect în cazul primarului din Săcele, Virgil Popa. Edilul strigă în gura mare, de luni bune, că, în urbea pe care o conduce, mai mulți cetățeni construiesc în mod ilegal. Falnic, conducătorul municipiului le-a transmis celor vizați să se cumințească. În urma unei anchete jurnalistice însă, reporterii Brașov TV, cu probe scrise, au descoperit că primarul Virgil Popa a uitat să-și ceară…și lui să respecte legea.

Mai simplu, primarul și-a împrejmuit casa din Săcele cu un gard de toată frumusețea, construit însă, fără autorizație. Și asta nu e tot. Mai are, în curtea gospodăriei, la mică distanță de casă, încă o construcție. Fără acte și cu mari probleme în ceea ce privește suprafața. Rămâne de văzut ce vor decide anchetatorii în cazul lui Virgil Popa.


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: