28
Joi, Mar

sursa foto: adevarul.ro

Eveniment

Dosar la Parchetul Judecătoriei Brașov, cu fapte care i-au uimit chiar și pe procurori.

Totul a început în primele zile ale lunii septembrie. Principalul suspect, un recidivist din Brașov, eliberat condiționat, a decis să-și pună planul în aplicare folosind metoda „Loverboy”. Astfel, i-a trimis victimei, o femeie de 31 de ani, mamă a doi copii, un mesaj prin intermediul unei rețele de socializare, cu numele de utilizator „SUFLET RĂNIT, SUFLET RĂNIT”. Femeia a intrat în dialog cu principalul suspect, iar după câteva zile cei doi au făcut schimb de numere de telefon. Dialogul a continuat, iar pe 9 septembrie 2018, pentru femeia de 31 de ani a început coșmarul. Principalul suspect și soția acestuia, într-o mașină de lux, au mers la locuința victimei, situată într-un alt județ. Femeia a acceptat să plece cu cei doi care, fără să-i dea detalii, au adus-o într-o locuință din Brașov, unde au ținut-o cu forța până pe 18 septembrie. Ce a urmat, e demn de scenariul unui film. Victimei i s-au luat actele și telefonul mobil și a fost ținută cu forța în locuința principalului suspect și a soției, sub paza strictă a unei cunoștințe a celor doi, până pe 18 septembrie. Zilnic, victima era bătută de principalul suspect, cu sprijinul moral al soției, spun procurori, dar și de cei doi copii ai familiei. Minorii erau chiar încurajați să o lovească pe femeie. Mai mult, aceasta a fost violată în două rânduri de bărbatul de care se îndrăgostise prin intermediul rețelei de socializare. După 10 zile de chin, victima a reușit să fugă din locuința în care fusese ținută cu forța și i-a anunțat pe polițiști. A început ancheta, iar principalul suspect, soția acestuia și femeia care o păzise pe victimă au fost reținuți și propuși pentru arestare. În cazul bărbatului implicat, acesta este cercetat pentru lipsire de libertate, viol și lovire, iar soția lui, pentru complicitate la aceste infracțiuni. Cea de-a treia persoană implicată, care asigurase paza victimei, este acuzată de complicitate la lovire și la lipsire de libertate. Un judecător de drepturi și libertăți a emis mandate de arestare preventivă pe numele celor 3 inculpați, dar decizia poate fi contestată. Prezumția de nevinovăție ființează până când magistrații vor pronunța sentința definitivă.


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: