16
Mar, Apr

Foto: Arhivă

Eveniment

Aproape 9.000 de candidaţi vor susţine, astăzi, proba scrisă a examenului naţional de definitivare în învăţământ, la una din cele 98 de probe de examen.

Rezultatele finale vor fi afişate pe 27 iulie, la centrele de examen şi pe site-ul definitivat.edu.ro, anunţă Ministerul Educaţiei Naţionale.

 

Ministerul Educaţiei Naţionale anunţă că în acest an numărul candidaţilor înscrişi la examenul naţional de definitivare în învăţământ este cu peste 2.500 mai mare decât în 2017.

Dintre cei 9.475 de candidaţi înscrişi la începutul anului şcolar, au fost admişi la proba scrisă 8.920 de candidaţi care au îndeplinit cumulativ următoarele condiţii: efectuarea unui stagiu de predare în specialitate de cel puţin un an, calificativul pentru anul şcolar în curs „Bine” sau „Foarte bine”, media aritmetică a notelor obţinute la cele două inspecţii la clasă şi la evaluarea portofoliului profesional - minimum 8, dar note nu mai mici de 7 la fiecare din probele respective. Comparativ cu sesiunea de anul trecut, organizată în luna aprilie, se constată un plus de peste 2.500 de candidaţi înscrişi”, se arată într-un comunicat de presă trimis de Ministerul Educaţiei Naţionale.

MEN informează că s-a înregistrat un număr mare de candidaţi înscrişi pentru învăţământ preşcolar în limba română - 2.253, învăţământ primar în limba română - 1.534, educaţie fizică şi sport - 887, limba şi literatura română - 525 şi limba şi literatura engleză - 511.

 


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: