29
Vin, Mar

Foto: Brașov TV

Eveniment

 Cel mai amplu festival cultural din România începe, duminică, la Cristian.

În cea de-a cincea ediție a C' Art Fest, iubitorii de carte au parte de evenimente inedite precum piese de teatru, concerte, dar și un spectacol de stradă cu tobe și fachiri. La festival vor fi prezenți scriitori, actori și artiști recunoscuți la nivel inernațional, printre care se numără Pascal Bruckner, Maia Morgenstern, Marcel Iureș, dar și alte personalități marcante din România. C' Art Fest debutează cu un concert extraordinar, în premieră, dedicat Mariei Tănase, susținut de Kamerata Kronstadt și alte trei artiste excepționale. Organizatorii vor amenaja o bibliotecă în aer liber cu banii stânși în urma rezervării locurilor pentru spectacolele de teatru, însă intrarea la celelalte evenimente din cadrul C' Art Fest este liberă. La această ediție sunt așteptați aproximativ 30.000 de spectatori, în cele opt zile în care se va desfășura evenimentul. Pentru organizarea festivalului de la Cristian a fost nevoie de 150.000 de euro.

 

 

 

 


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: