24
Mie, Apr

Foto: ISU Brașov

Eveniment

Viitura puternică a distrus complet un pod de cale ferată, peste râul Tărlung.

Este vorba despre podul din localitatea Budila, care face legătura, pe calea ferată, între Brașov și Întorsura Buzăului (județul Covasna). Din fericire, în momentul surpării, pe pod nu circula niciun tren și nici persoane nu erau în apropiere, astfel că nu există nicio victimă. 

Purtătorul de cuvânt al CFR, Oana Brânzan, a declarat că podul este distrus aproape în totalitate, astfel că circulaţia este închisă, iar până la retragerea apelor nu sunt şanse de deschidere. Podul e prăbușit pe o distanță de aproximativ 50-60 de metri. Nu există trenuri blocate, dar mijloacele de transport în comun ce urmau să tranziteze magistrala au fost anulate.

 


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: